Televizorul –factor al dezvoltarii copilului tau

    Dezvoltarea personalităţii noastre începe încă de la naştere şi pe parcurs, în relaţie cu influenţele mediului socio-cultural capata diferite forme si dimensiuni. Desenele animate sunt printre primele lucruri de care copiii sunt atraşi în mod real şi care totodată îl influenţează în procesul de dezvoltare. Un studiu realizat de Educaţia 2000+ şi UNICEF evidenţiază că un copil petrece în medie 20 de ore, săptămânal, în faţa televizorului şi a calculatorului. Un asa mare interval petrecut în prezenţa eroilor principali nu poate fi decât un factor de mediu foarte important în procesul de creştere şi dezvoltare a personalităţii copilului.

    Cea mai mare problema decurge din pasivitatea pe care televizorul in general o provoaca. Astfel, copilul are rolul unui simplu spectator al unor scene de comunicare si de actionare in diferite situatii. El nu este stimulat sa desfasoare vreun act de comunicare, fiind afectata foarte mult initiativa in comunicare. Pe acest fond, logopedul se intalneste deseori cu situatii in care copiii au un nivel de intelegere bun, dar se exprima foarte greu, sau in unele cazuri extreme chiar deloc la varste inaintate.

    Atentia este un alt proces ce are de suferit in urma vizionarii necumpatate a desenelor animate si a programelor TV. La varste mici atentia este in plin proces de formare si dezvoltare. Stimulii vizuali si auditivi pe care ii implica televiziunea sunt deseori foarte puternici, asa incat copilul nu trebuie sa faca un efort voluntar pentru a-si canaliza atentia. Se dezvolta astfel foarte bine atentia involuntara in detrimentul celei voluntare, fapt ce ar putea explica in mare masura crestere incidentei deficitului de atentie la nivelul populatia infantile pe plan mondial.

    O alta implicare a desenelor animate decurge din tipologia eroilor cu care copilul se identifică şi pe care de multe ori le percepe ca modele de conduita. Majoritatea personajelor de desene animate, promovate de posturile de specialitate sunt roboţi/ monştrii violenţi, personaje ce au comportamente bizare şi care folosesc un limbaj ce lasă de dorit. Deasemenea, vizionam deseori reclame si spoturi publicitare, ce promovreaza tulburari de pronuntie (sasaiti, raraiti), ce provoaca amuzament telespectatorului. In randul copiilor, acestea pot constitui modele de a atrage atentia adultului, prin amuzarea acestuia, dar incurajate pe termen lung se pot transforma in deprinderi gresite de pronuntie.

    Pe de alta parte, nu trebuie să minimalizăm efectele pozitive pe care desenele animate le au. Alaturi de poveste, desenul animat este una dintre cele mai bune metode de formare a percepţiei de bine şi rău înfăţişand forţa binelui ce învinge asupra răului. De asemenea, unele conţinuturi înfăţişate au valenţe cognitive de necontestat.

   Una dintre cele mai mari erori pe care părinţii o fac in legatura cu acest subiect este să vadă în a-şi lăsa copilul să se uite la televizor un ajutor, timp în care ei să-şi poată rezolva diferite activităţi casnice. Impactul pe care informaţia vizualizată o are este cu mult mai importantă pe termen lung, comparativ cu cele câteva minute de relaxare pe care le oferă părintelui. Aşadar, încercaţi să nu lăsaţi copilul nesupravegheat, mai ales în preajma acestui <<duşman>>, numit televizor.

    În mod cert nu putem interzice televizorul şi mai ales desenele animate din viaţa copilului. Este de dorit, însă ca aceste activităţi să fie desfăşurate în prezenţa adultului, astfel încât adultul să poată comenta unele aspecte negative, să le combată şi să-i sugereze modul dezirabil de comportament. De asemenea, este recomandată întocmirea unui program, prin care copilul să fie anunţat de activităţile pe care le va desfăşura: ”Te uiţi la televizor 15 minute, după care vei merge la culcare”. Se evită în acest mod ţipetele şi certurile în legătură cu oprirea din această activitate.

Desfăşurarea intervenţiei logopedice

      Este bine să cunoaştem încă de la început faptul că terapia logopedică presupune un proces laborios, complex, adaptat atât deficultatii cu care logopatul se confruntă, cât şi particularilatilor individuale (vârsta, sex, personalitate, preocupări, preferinţe etc). Toate acestea fac grea descrierea unui şablon aplicabil în toate cazurile.
      În linii mari intervenţia logopedică pleacă de la depistarea problemei, care poate să fie realizată de către un specialist, fie de către mediul educaţional sau familial. Această etapă presupune semnalarea anumitor dificultăţi în exprimarea verbală a copilului, comparativ cu dezvoltarea comunicării celorlati copii de aceeaşi vârstă. Depistarea problemei  este etapa de debut a intervenţiei logopedice ulterioare.
      Primul pas pe care logopedul îl face odată ce părintele, în cele mai multe cazuri, i s-a adresat este evaluarea complexă a cazului. Această etapă are ca scop identificarea elementelor definitorii pentru tulburarea semnalată şi cunoaşterea particularităţilor individuale. Deasemenea este foarte important să se determine etiologia deficientei pentru a putea creiona pe mai departe modalităţi optime de coretare. Sunt folosite probe de limbaj, dar şi probe de ordin general care identifică procesele implicate şi determină care sunt nevoile viitoare de intervenţie.
       Intervenţia propriu-zisă pleacă iniţial, după evaluarea complexă, de la realizarea unui plan de intervenţie personalizat. Prin acest plan logopedul îşi schiţează acţiunile logopedice în funcţie de particularităţile individuale identificate, prioritizand diferitele aspecte asupra cărora urmează să se intervină. Este foarte important ca pe parcursul acestei etape activitatea logopedului să fie susţinută şi continuată acasă şi în mediul educaţional în care este integrat, prin temele pentru acasă pe care logopedul le recomanda. Acţiunile pe care logopedul le desfăşoară sunt elemente cheie în corectarea subiectului, însă sunt pasagere în desfăşurarea activităţii copilului. Pentru a avea rezultatele optime părintele însuşi trebuie să intervină şi să nu neglijeze sfaturile date de către logoped. Pe parcursul intervenţiei au loc evaluări periodice, ce au ca scop cunoaşterea situaţiei subiectului la un moment dat în vedere optimizării procesului în continuare.
       Evaluarea finală se realizează la finele unei etape de intervenţie la finele unui semestru, an şcolar şi are ca scop evidenţierea progreselor realizate, ameliorărilor, stagnări în funcţie de care să se poată stabili obiective în etapele următoare de corectare sau încheierea intervenţiei logopedice.