Tulburările de vorbire au cauze numeroase şi cu o varietate de forme de manifestare. Dintre cele mai numeroase putem menţiona: tulburări de pronunţie, tulburări de ritm şi fluenţă, tulburări de voce, tulburări de scris-citit, tulburări polimorfe, tulburări de dezvoltare a limbajului.
Diagnosticul precis necesită o evaluare amănunţită de către logoped, care în unele cazuri trebuie completată cu opinia mai multor specialişti: neuropsihiatru, otorinolaringolog familiarizat cu problemele de audiometrie infantilă sau pediatru.
Până să se ajungă la evaluarea copilului de către un specialist, familia are rolul de a creea condiţiile unei bune dezvoltări, de a observa prompt eventualele anomalii şi de a acţiona în sensul unei stimulări propice.
Trucuri simple şi eficiente:
• Încurajaţi copilul cât mai de timpuriu să repete unele cuvinte.
• Pentru formarea deprinderilor de autocontrol al comportamentului, puteţi alege din când în când cărticele cu pagini puţine şi imagini atractive, care să le inducă o stare de calm.
• La sfârşitul unei bune conduite nu uitaţi să-l lăudaţi şi să-l apreciaţi.
• Când îi vorbiţi, pronunţaţi cuvintele clar şi distinct, însă nu foarte rar, ci în tempoul normal al vorbirii.
• Cântaţi-i şi citiţi-i des copilului.
• Oferiţi-i cât mai multe ocazii de a intra în contact cu alţi copii, de a participa la conversaţiile acestora.
• Ascultaţi activ şi prompt când copilul vrea să spună ceva.
• Jocurile şi jucãriile stimulează limbajul în mod benefic. Dintre cele pe care le puteţi utiliza cu încredere în scopul dezvoltării limbajului sunt: telefonul, păpuşa, microfonul şi aparatele de înregistrare-redare.
Atitudini şi practici de evitat:
• Nu forţaţi niciodată copilul să vorbească.
• Nu criticaţi şi nu ironizaţi modul în care copilul vorbeşte.
• Nu încurajaţi pentru amuzament modelele de exprimare greşită ale copilului.
• Nu întrerupeţi copilul şi nu terminaţi propoziţiile în locul lui, ci aşteptaţi să termine, apoi reluaţi fraza, oferindu-i modelul verbal corect şi accentuând vocea asupra cuvintelor pe care copilul nu le-a spus corect.
• Adultul nu trebuie să se supere când copilul pune foarte frecvent întrebările: „Ce, cine, ce face, de ce?” şi nu trebuie să le înnăbuşe din start cu răspunsuri de genul: „Dacã eşti cuminte şi taci, o să afli!”.
• Nu forţaţi copilul să vorbească în faţa unui grup de persoane, dar permiteţi-i să facă acest lucru dacă el îşi doreşte.
Dacă, în ciuda eforturilor dumneavoastră, consideraţi că dezvoltarea limbajului copilului nu este suficientă în raport cu vârsta lui apelaţi la un logoped. Marea majoritate a tulburărilor de limbaj pot fi corectate şi rezultatele sunt cu atât mai eficiente cu cât sunt începute mai timpuriu.
luni, 13 septembrie 2010
marți, 7 septembrie 2010
Atentie la dezvoltarea limbajului micutului d-voastra
Suntem absorbiţi de evoluţia exprimării copiilor şi ne amuză teribil limbajul lor. Însă ar trebui să luăm la cunoştinţă dacă limbajul copilului se află la un nivel normal de dezvoltare specific vârstei lui.
Limbajul este unul din aspectele esenţiale ale dezvoltării copilului, îi permite acestuia să comunice, să progreseze intelectual şi să-şi capete propria autonomie socială, iar adultului dă posibilitatea să evalueze gradul de dezvoltare intelectuală.
Este bine ca parinţii să caute informaţii generale despre modul de dezvoltare al copiilor, pentru a putea să aprecieze felul în care propriul copil evoluează. Iată în linii mari principalele caracteristici ale limbajului pe diferite categorii de varstă: La douã luni, bebeluşul rosteşte primele vocale « aa», « ee ». La aproximativ 6 luni, copilul pronunţă câteva silabe « be, be, be », ca la 9 luni să poată articula deja primele cuvinte: « ma-ma » şi « ta-ta ». La aproximativ 1 an, copilul începe să distingă obiectele şi fiinţele care îi sunt arătate sau denumite. La 2 ani, copilul pronunţă unele cuvinte, deformându-le, iar la 3 ani, copilul repetă fraze. Începând cu vârsta de 5 ani, limbajul se îmbogăţeşte pe măsură ce mediul său social în care copilul îşi desfăşoară activitatea se lărgeşte.
Trebuie, însă, să ţinem seama că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare şi că se întâmplă să nu fie totul „ca la carte”, acest fapt neînsemnand neapărat un motiv de îngrijorare. Se poate întampla ca un copil să aibă o perioadă de stagnare în planul devoltării, întârziere pe care o poate depăşi în stadiul imediat următor şi decalajul să fie depăşit în mod spontan. Este foarte bine de ştiut că familia este factorul declanşator şi stimulativ al dezvoltării copilului. Din acest motiv o atitudine de genul „...o să treacă de la sine!” când decalajul este evident şi persistent nu este nici pe departe de dorit.
În preajma copilului de vârstă foarte mică trebuie să existe întotdeauna un adult care să-i vorbească. Bebeluşul are nevoie absolută de prezenţa unui adult care pe lângă igienă şi hrană să-i satisfacă şi nevoia de interacţiune socială. Acesta îi vorbeşte, iar copilul îi răspunde, chiar dacă pentru moment „pe limba lui”. Pe măsură ce copilul creşte, nevoia de interacţiune verbală creşte şi ea. Niciun fel de aparatură, cât de sofisticată ar fi ea nu poate suplini relaţia interumană. De asemenea, dragi părinţi, fiţi foarte precauţi în alegerea unei bone. Pe lângă criteriile de selecţie pe care d-voastră le aveţi în prim plan (curăţenie, gătit, cumpărături...) aveţi în vedere şi capacitatea de comunicare atât verbală cât şi afectivă.
Ruxandra Dumitru,
Psihopedagog, logoped
Limbajul este unul din aspectele esenţiale ale dezvoltării copilului, îi permite acestuia să comunice, să progreseze intelectual şi să-şi capete propria autonomie socială, iar adultului dă posibilitatea să evalueze gradul de dezvoltare intelectuală.
Este bine ca parinţii să caute informaţii generale despre modul de dezvoltare al copiilor, pentru a putea să aprecieze felul în care propriul copil evoluează. Iată în linii mari principalele caracteristici ale limbajului pe diferite categorii de varstă: La douã luni, bebeluşul rosteşte primele vocale « aa», « ee ». La aproximativ 6 luni, copilul pronunţă câteva silabe « be, be, be », ca la 9 luni să poată articula deja primele cuvinte: « ma-ma » şi « ta-ta ». La aproximativ 1 an, copilul începe să distingă obiectele şi fiinţele care îi sunt arătate sau denumite. La 2 ani, copilul pronunţă unele cuvinte, deformându-le, iar la 3 ani, copilul repetă fraze. Începând cu vârsta de 5 ani, limbajul se îmbogăţeşte pe măsură ce mediul său social în care copilul îşi desfăşoară activitatea se lărgeşte.
Trebuie, însă, să ţinem seama că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare şi că se întâmplă să nu fie totul „ca la carte”, acest fapt neînsemnand neapărat un motiv de îngrijorare. Se poate întampla ca un copil să aibă o perioadă de stagnare în planul devoltării, întârziere pe care o poate depăşi în stadiul imediat următor şi decalajul să fie depăşit în mod spontan. Este foarte bine de ştiut că familia este factorul declanşator şi stimulativ al dezvoltării copilului. Din acest motiv o atitudine de genul „...o să treacă de la sine!” când decalajul este evident şi persistent nu este nici pe departe de dorit.
În preajma copilului de vârstă foarte mică trebuie să existe întotdeauna un adult care să-i vorbească. Bebeluşul are nevoie absolută de prezenţa unui adult care pe lângă igienă şi hrană să-i satisfacă şi nevoia de interacţiune socială. Acesta îi vorbeşte, iar copilul îi răspunde, chiar dacă pentru moment „pe limba lui”. Pe măsură ce copilul creşte, nevoia de interacţiune verbală creşte şi ea. Niciun fel de aparatură, cât de sofisticată ar fi ea nu poate suplini relaţia interumană. De asemenea, dragi părinţi, fiţi foarte precauţi în alegerea unei bone. Pe lângă criteriile de selecţie pe care d-voastră le aveţi în prim plan (curăţenie, gătit, cumpărături...) aveţi în vedere şi capacitatea de comunicare atât verbală cât şi afectivă.
Ruxandra Dumitru,
Psihopedagog, logoped
Abonați-vă la:
Postări (Atom)