Să fii părinte, s-a demonstrat de-a lungul timpului a fi una dintre cele mai grele şi provocatoare „meserii”. Părinţii se confruntă zilnic cu o mulţime de probleme pe care copiii lor <<le pun pe tavă>>. De multe ori se poate întâmpla să nu ştii ce să faci, să nu ştii cum să reacţionezi sau ce măsuri să iei. Situaţia este cu atât mai complicată când descoperi că propriul copil are o problemă, o deficienţă. În planul personalităţii se produce o adevărată dramă, care într-o primă fază se manifestă prin a nega ceea ce se întâmplă: „Nu mi se poate întâmpla mie şi copilului meu!”. Este o reacţie absolut normală, însă este neaapărată nevoie de sprijinul unui specialist, care sa-i ajute pe părinţi să înteleagă ce se întâmplă de fapt şi împreună să iniţieze un plan care să cuprindă cele mai bune decizii pentru copil. Din păcate în sistemul sanitar din tara noastra există foarte puţine cabinete în acest sens, ceea ce face ca în multe cazuri situaţia să fie trăită dramatic de către părinţi. Cel mai important este ca părintele să înteleagă că nu este nici pe departe „sfârşitul lumii” şi că pentru absolut orice deficienţă există un program terapeutic, care îl ajută pe copil într-o măsură mai mică sau mai mare să-şi amelioreze condiţia impusă de deficienţă.
Odata ce părintele întelege şi acceptă problema copilului său, se poate trece la initierea unor investigaţii amănunţite şi apoi la integrarea într-un proces terapeutic. Este recomandată o intervenţie foarte timpurie, dacă se poate încă din primul an de viată, astfel încât să nu se piardă posibilitatea unor achiziţii normale, specifice vârstei. De exemplu, în hipoacuzie(deficienţa de auz) dacă se iniţiază o intervenţie timpurie, fie de natură medicală, fie de natură psihopedagogică, se poate depaşi instalarea mutităţii, copilul devenind surdo-vorbitor; în cazul copilului cu deficienţă de intelect inclus într-un program psihopedagogic adecvat se vor putea face progrese considerabile in planul limbajului, gândirii, percepţiei, în general progrese în dezvoltarea psihică ulterioară.
Trebuie să întelegem cu toţii, dupa cum insistam şi în alte articole anterioare, ca o atitudine de genul „O să treacă de la sine!” nu este nici pe departe de dorit. Mulţi copii cu dizabilităţi pierd timp preţios dintr-o posibilă activitate terapeutică, tocmai din acest motiv deloc plauzibil. Parintele refuză să recunoască problema copilului, dar nu realizează că-i provoacă în tot acest timp un rău mult mai mare. Ca părinte trebuie să fim în permanenţă fini observatori ai copilului nostru, mai ales în primii trei ani de viaţă ai acestuia. Aceşti primi trei ani sunt consideraţi în psihologie ca fiind perioada în care individul achiziţionează 80% din experienţa de viaţă. Continuaţi să fiţi la fel de vigilenţi şi după această vârstă. Probleme de orice natură pot apărea şi mai târziu.
Părinţii copiilor cu deficienţă trebuie să ştie că nu sunt „singuri pe lume”. Există numeroase asociaţii şi ONG-uri, specializate în domeniu, locuri în care pot gasi sfaturi, recomandări şi sprijin în problemele cu care se confruntă.
Deasemenea, foarte important este să-l înconjuraţi pe copilul d-voastră cu multă dragoste şi căldură şi să-l trataţi din punct de vedere afectiv ca pe un copil normal. NU este de dorit sentimentul de milă sau compasiune. Astfel de sentimente nu-i vor permite o dezvoltare firească şi mai târziu îl vor face să-şi trăiască dramatic deficienţa.
O alta problemă apare atunci când există şi alţi fraţi fără deficienţă. În mod involuntar atenţia părinţilor se centrează asupra celui aflat în dificultate, iar ceilalti fraţi pot percepe această lipsă de atenţie ca pe un sentiment de a nu fi iubit, sentiment de abandon. În acest caz, împărţiţi atenţia cât se poate în mod egal şi nu-i privaţi pe ceilalţi de iubire şi atenţie. Niciodată nu încredinţaţi unui copil sarcina de a-l supraveghea pe fratele său mai mic. Acest lucru îl va face să-şi asume prea devreme rolul de adult şi să uite ca e doar un copil.
Aşadar, să fii părintele unui copil cu deficienţă reprezinta o responsabilitate cu mult mai mare. Fiţi cupătaţi, dragi părinţi, nu vă culpabilizaţi pentru problemele copilului d-voastră şi iubiţi-i mult. Asta vă va ajuta să „mutaţi munţii din loc”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu